Furnizorul tău îți va emite o factură nedetaliată pentru serviciul oferit.
Ai dreptul să ceri furnizorului tău o factură detaliată, pentru a vedea modul în care ți-au fost tarifate serviciile utilizate. Unii operatori eliberează factura detaliată contra cost. De asemenea, există posibilitatea să o primești în format electronic sau să o accesezi on-line.
Factura detaliată trebuie să conțină, printre altele, informații privind tariful lunar perceput pentru abonament, precum și perioada de facturare.
Ce trebuie să mai știi:
- neprimirea facturii nu te exonerează de plata acesteia;
- dacă nu ai achitat factura în termenul scadent poți plăti penalități, ți se poate suspenda serviciul sau chiar înceta contractul, dar obligațiile de plată nu se anulează;
- în cazul supendarii serviciului ți se poate solicita o taxă de reconectare;
Factura detaliată trebuie să conțină următoarele informații:
- perioada de tarifare;
- tariful lunar perceput pentru abonament;
- tarifele percepute pentru conectare/instalare/reconectare/deconectare, dacă este cazul;
- tarifele percepute pentru închiriere/furnizare echipamente, dacă este cazul;
- alte tarife pentru servicii suplimentare, dacă este cazul;
- gratuitățile/reducerile tarifare de care ai beneficiat și modul de aplicare a acestora, dacă este cazul;
- suma totală tarifată, inclusiv TVA;
- un număr de telefon în cazul în care utilizatorul vrea să solicite informații suplimentare cu privire la factura detaliată;
- cursul de schimb valutar aplicat, dacă este cazul.
Ce, cum şi unde reclami
Dacă vrei să-i reclami furnizorului facturarea serviciului, te sfătuim să consulți Procedura de soluționare a reclamațiilor, document ce trebuie să se regăsească pe site-ul furnizorului.
Notă! Pentru fiecare reclamație pe care o faci, furnizorul trebuie să-ți comunice un număr de înregistrare.
Atenție! Verifică în contract dacă furnizorul acceptă să nu plătești factura/suma contestată până la soluţionarea reclamaţiei sau solicită plata întregii facturi până la data scadentă, urmând ca în cazul soluţionării favorabile a sesizării să-ţi returneze suma contestată (de regulă, prin reducerea următoarei facturi).
În cazul în care ești nemultumit de rezolvarea sesizării adresate furnizorului, te poți adresa Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.
În această situatie, ANCOM poate oferi consiliere și mediere, neputând însă sancționa furnizorul. Consultă secțiunea Sesizeaza ANCOM.
Facturarea incorectă poate avea mai multe cauze. Nerespectarea de către furnizor a ofertei de care beneficiezi, datorată unor erori umane, poate fi una dintre ele. În general, centralele operatorilor sunt sisteme digitale, securizate, ai căror parametri sunt verificați permanent, ceea ce reduce semnificativ posibilitatea apariției unor erori de taxare. Pe de altă parte, prevederile legale în vigoare nu abilitează ANCOM să efectueze verificări cu privire la corectitudinea înregistrării traficului de centrala operatorului.