Atunci când serviciile de internet sunt întrerupte sau funcționarea acestora este afectată temporar, este posibil să te confrunți cu un deranjament al serviciilor furnizate.
Contractul tău trebuie să conțină termenul de remediere a deranjamentelor, precum și eventualele despăgubiri pe care furnizorul trebuie să le acorde ca urmare a nerespectării acestui termen.
Termenul de remediere a deranjamentelor este definit de obicei ca intervalul de timp, calculat în ore, cuprins între momentul recepționării de către furnizor a unei reclamații privind deranjamentul unuia dintre servicii și momentul în care serviciul respectiv a fost repus în funcțiune.
Verifică în contractul tău de servicii care este termenul de remediere a unui deranjament!
Ce, cum și unde reclami
În cazul în care întâmpini o problemă de nefuncționare a serviciilor, transmite furnizorului tău o reclamație prin mijloacele indicate în Procedura de soluționare a reclamațiilor, document pe care l-ai primit la încheierea contractului și care poate fi consultat și pe site-ul furnizorului respectiv. De regulă, în procedura sau pe site-ul furnizorului poți identifica și tipurile de deranjamente pe care le poți sesiza și modalitatea de raportare a acestora.
Important! Deși termenul de remediere variază de la un furnizor la altul, pentru rezolvarea deranjamentului este util să anunți furnizorul tău cât mai repede.
Dacă în contractul tău nu regăsești nicio informație despre termenul de remediere a unui deranjament sau modalitatea de despăgubire în astfel de cazuri, ANCOM poate interveni. Vezi cum ne poți transmite o sesizare. Consultă secțiunea Sesizează ANCOM! Pentru situațiile în care nu îți este respectat termenul de remediere prevăzut prin contract sau nu îți sunt acordate despăgubirile pentru nerespectarea acestui termen te poți adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, dacă esți consumator (persoană fizică) sau mediatorilor autorizați/instanțelor de judecată, dacă ești utilizator persoană juridică.