Trimitere poştală – bun adresat, aflat în forma finală în care urmează să fie transportat şi livrat la adresa indicată de expeditor.
În această categorie sunt incluse trimiterile de corespondenţă, cărţile, cataloagele, ziarele, periodicele, coletele poştale care conţin bunuri cu sau fără valoare comercială şi mandatele poştale pe suport hârtie.
Trimitere de corespondenţă – comunicare în formă scrisă pe orice fel de suport fizic, care urmează să fie transportată şi livrată la adresa indicată de expeditor chiar pe trimiterea în sine sau pe ambalajul acesteia.
În această categorie intră scrisorile, telegramele, cărţile poştale.
Atenţie! Cărţile, cataloagele, ziarele, periodicele nu sunt considerate trimiteri de corespondenţă.
Trimitere poştală înregistrată – trimitere poştală care face obiectul unui serviciu care are drept particularitate eliberarea de către furnizor expeditorului a unui document care atestă data depunerii, precum şi, de regulă, plata tarifului.
Trimitere poştală internaţională – trimitere poştală expediată de pe teritoriul României către o adresă care nu se află pe acest teritoriu sau expediată din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia şi trimiterea poştală expediată din afara teritoriului României către o adresă care nu se află pe acest teritoriu, dar aflată în tranzit pe teritoriul României.
Trimitere poştală intracomunitară – trimiterea poştală internaţională expediată de pe teritoriul României către o adresă de pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau expediată de la o adresă de pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene către o adresă de pe teritoriul României şi trimiterea poştală expediată de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene către o adresă de pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, dar aflată în tranzit pe teritoriul României.
Colet poştal – trimitere poştală cu greutatea maximă de 31,5 kg ce conţine bunuri cu sau fără valoare comercială.
Atenție! Expedierea bunurilor care depășesc greutatea de 31,5 kg nu intră sub incidența legislației din domeniul serviciilor poștale, întrucât nu implică prestarea unui serviciu poștal, ci a unui serviciu de transport. Prestarea serviciilor de transport nu face obiectul reglementărilor ANCOM, ci al legislației de transport.
Serviciul de publicitate prin poştă – serviciu poştal având ca obiect un număr de minim 500 de trimiteri poştale interne sau internaţionale depuse la acelaşi punct de acces, în acelaşi timp, care urmează să fie transportate şi livrate la adresa indicată de expeditor pe trimiterea în sine sau pe ambalajul acesteia, constând exclusiv în materiale de reclamă, marketing sau publicitate, care conţin mesaje identice, cu excepţia numelui, adresei şi a numărului de identificare ale destinatarului, precum şi a altor modificări care nu alterează natura mesajului.
Atenţie! Nu constituie publicitate prin poştă:
- a) chitanţele, facturile, situaţiile financiare şi alte mesaje având un conţinut diferit;
- b) trimiterile poştale care conţin, în afară de publicitate prin poştă, şi alte trimiteri înacelaşi ambalaj.
Cecograme – trimiteri poştale în greutate de până la 7 kg, precum trimiterile poştale cecografice prezentate deschise, clişeele care poartă însemne ale cecografiei, înregistrările sonore şi pe hârtie specială destinate numai pentru folosinţa nevăzătorilor, dacă sunt expediate de sau către un institut pentru nevăzători.
Atenție! Nu reprezintă servicii poștale:
- colectarea, sortarea, transportul și livrarea cu titlu gratuit a înscrisurilor care însoțesc bunurile transportate și livrate împreună cu acestea;
- colectarea, sortarea, transportul și livrarea preparatelor alimentare pregătite în vederea consumului imediat, inclusiv a băuturilor care însoțesc aceste preparate;
- transportul și livrarea trimiterilor neadresate.